Adica aici. Nu vom sterge blogul asta, dar nu vor mai aparea aici inregistrari noi. Daca vreti sa vedeti ce mai facem, ne gasiti dincolo.

Daca erati abonati la rss feed-ul de la feedburner, nu s-a schimbat nimic. Daca erati abonati (la posturi sau comentarii) la rss feed-ul de la wordpress, puteti sa va abonati aici pentru posturi si aici pentru comentarii.

[sursa foto: Victor Kapra]

Mai intai trebuie sa mergeti sa cititi ce spune Oblia. Adica nu e obligatoriu, dar Gramo de acolo a pornit. (in paranteza fie spus, toate posturile pe care le scrie Oblia merita sa fie citite; eventual de mai multe ori).

Umanioarele (pe care ea le numeste umaniste) sunt “disciplinele” alea mai ciudate: limbi straine (vii si moarte), istorie, muzica, teatru, film, religie, filosofie, litere si eventual si studii culturale. “Ciudate”, in sensul ca nu par sa fie discipline stiintifice, e greu de vazut ce inseamna progres in domeniile respective si e si mai greu de vazut (in ultima vreme, cel putin) ce castiga societatea de pe urma lor.

De unde si intrebarea din titlu. Intrebare pe care, de fapt, am vrea sa o inlocuim cu o alta intrebare, mai practica: “De ce e nevoie sa fie cheltuiti bani publici pentru umanioare?” Ei, ce parere aveti?

Mancarea e scumpa si nu prea buna. Ficatzeii de pui parca aveau un gust de mucegai (ceva era, in orice caz, in neregula). Chifla nu era prea proaspata, legumele la gratar nu aveau nici un gust, cartofii la cuptor semanau cu niste cartofi fierti obisnuiti etc.

Nu vrem sa spunem ca ar fi oribil, dar atmosfera e de cantina pentru oameni mai saraci, in timp ce preturile sunt cam de fitze.

Iar acum intrerupem acest program pentru a va arata o poza:

Si inca una:

Si inca una si gata:

Da, stim, numele prostilor sunt pe toate gardurile.

Revenind, la Pizza Nova nu e prea misto. Tavile sunt bombate si toate chestiile aluneca inspre colturi, furculita de plastic s-a rupt la mijlocul mesei, iar masa era cam murdara.

Nu ca am avea cine stie ce pretentii. Putem manca si in conditii mai rustice (de fapt, Gramo mananca aproape intotdeauna in conditii rustice, mesele obisnuite de acasa fiind de obicei niste picnicuri in mijlocul patului),… Dar preturile,… nu scuza mijloacele!

Probabil ca n-are nici un rost sa adaugam ca la Pizza Nova n-au nici wireless, nu? Noroc ca “furam net” de la City Grill.

In alta ordine de idei, cat timp am stat fara net, in loc sa ne uitam pe bloguri, am incercat sa ne imaginam ce mai fac alti bloggeri. Ne-am gandit la ce mai face draguta de Vio, la Suzi, Opzecica si Hiacinta, ne-am intrebat daca s-au intalnit Eduard si Zoso la CES, cum mai e la Greger in Brasov, daca Jeg se mai scobeste in buric, ce mai fac Subiectiv, Ariel, Vis Urat, Nenea Cosmos si cam toti oamenii din blogroll si altii.

Si ne-am si raspuns aproape la toate intrebarile, dar nu va mai plictisim si cu asta.

Si ne-am gandit si la omul care a inventat aparatul de taiat oua fierte in felii. Oare ce fel de om o fi fost? Oare ce viata a avut? A mai avut si alte inventii? A fost fericit sau nefericit? A avut parte de glorie si recunoastere internationala sau a fost ignorat de toata lumea?

Iar la intrebarile astea nu am reusit sa ne raspundem. De unde se vede ca pe unii bloggeri ii cunoastem mai bine decat pe omul care a inventat aparatul de taiat oua fierte in felii.

p.s.: Sori ca n-am mai raspuns la comentarii, chiar n-am avut cum.

Maine, probabil dupa pranz. Mai mult nu stim, fiindca nu reusim sa deschidem site-ul asta. Daca va uitati acolo, lasati un comentariu aici (poate o sa ne intre in feed reader pana maine ). Netul ne merge infiorator de prost. Ne-am facut abonament la ClickNet (de 1Mb, fiindca nu stam sa downloadam prea multe chestii) dar cica abia luni o sa devina activ.

p.s.: Am cumparat gramo.ro

Sa-ti ingropi secretul in tine e tot ce poate fi mai productiv. El te munceste, te roade, te ameninta. Chiar si atunci cand se adreseaza Cerului, spovedania este un atentat contra noastra, contra resorturilor fiintei noastre.

Nelinistile, umilintele, spaimele de care terapeuticile religioase sau profane vor sa ne elibereze constituie un patrimoniu de care nu ar trebui sa ne lasam deposedati cu nici un pret. Trebuie sa ne aparam de cei care vor sa ne vindece si nici in ruptul capului sa nu renuntam la suferintele si pacatele noastre.

Spovedania: viol al constiintelor faptuit in numele cerului. Ca si celalalt viol - analiza psihologica! Laicizata, prostituata, spovedania se va practica la colt de strada, cat de curand: cu exceptia catorva criminali, toata lumea tanjeste sa aiba un suflet public, un suflet-afis.

(E. M. Cioran - La Tentation d’exister, Gallimard, Paris, 1956)

Alex si Catalina au fost acum o saptamana si ceva in Chisinau si ne-au adus niste poze (10x, guys!). Am zis sa va aratam cateva si voua. Here we go.

Titlu posibil: Accesul interzis, daca daca nu va puteti abtine, macar incercati sa mergeti si voi mai incet.

Arcul de triumf (cu baloane):

In parc:

La fotograf:

Mos Gerila:

Stefan la Chisinau:

Rufe:

Presa:

La mall:

Daca va plac, mai avem.

Ne-am jucat cu Guido van Robot (un limbaj simplificat de programare cu ajutorul caruia controlezi un robotel), xblockade (un fel de sokoban ceva mai complicat), Transcend (ceva intre un shooter 2d si o opera de arta), Matrem (un experiment de tip artificial life) s.a., am citit, am discutat despre diverse lucruri…

p.s.: Daca are cineva ClickNet broadband, poate ne spune si noua cum ii merge.

Avertisment: urmează un post destul de lung. Şi nu neapărat interesant.

Pe 31 decembrie am fost cu P. la magazin şi ne-am luat un scrabble. Acolo el a înhăţat o reclamă unde era şi wii şi-a început să viseze.

P. se tot întîlneşte cu flăcăii lui (am mai scris despre asta) şi servesc alcol şi se joacă lipsiţi de griji, mititeii de ei.
Ce se joacă? Păi se duc la cîte unul care are nu ştiu ce consolă cu jocuri, mai bagă Mario Party sau mai nou mega măcel cu wii, iar uneori e seară specifică “fantasy” (nu intru în detalii, că nu le cunosc).

Pe 1 ianuarie P. a venit de la T. cu un purcoi de bani în cash, că îi dăduse cheia de unde locuisem toţi trei şi recuperase garanţia. Mi-a zis că dacă îi prelungesc contractul la muncă, îşi cumpără wii (în aprilie ar veni asta). (Între timp a vorbit cu şeful, rămîne în firmă, îi fac contract nou chiar în februarie.)

Ca acum o săptămînă, P. se uita la bani şi la reclama de la magazin şi a ajuns la concluzia că nu! Ne mutăm, poate decedează patul, banii trebuie ţinuţi! Eu am zis hai acu, dacă zici că e ofertă, plus procentele mele, iaca facem un bizniz. El nu şi nu, lasă că poate la Paşti. Eu am ţinut-o pe-a mea, el era hotărît.

Ieri am brauzărit pe net, să văd dacă mai mişcă filmul lui Mungiu prin zonă. L-am găsit, mai era ieri şi azi, numai bine, hai să mergem mîine. Ok, a zis el. A rămas deci stabilit.

Şeful lui P. vinde o/un wii, că n-are timp de jucat, copil mic, alea-alea. Vrei s-o cumperi? Ă, nu ştiu. Lasă că mai bine-ţi iei una nouă, cu garanţie etc. Da, aşa e.

Azi P. a aterizat acasă, am mîncat (o da, fiersesem orez de foamete şi nişte legume cum am mai zis, mega reţeta mea) şi P. s-a apucat:
- Vreau wiiiiiiiiiiiiiiiiiii!
- ??
- Oli a cumpărat wii de la şeeeeef şi-a venit azi la lucru şi-a zis aaaa, P., ce crezi c-am făcut ieri cînd am ajuns la domiţil?
P.: - ??
- Oli (cu gesturile aferente) : am jucat nişte goooolf şi am puţină febră musculară de la bowling.
P. a simţit cum i se scurg balele.

Am simţit că situaţia e gravă, am luat adresa de la cinema şi numărul de telefon, ne-am dus pînă la magazin, nu mai aveau niciun wii şi nu mai fac comenzi… P. ofta, mica victimă.
Lasă că o comanzi de pe net.
- Am putea să mai vedem la Karstadt (alt magazin), dar nu, sigur nu o au! Plus că nu prea mai avem timp…
- Hai că mergem cu maşina şi ajungem.
- (Plus că dacă găsim, eu nu mai merg la niciun film!!! :D)
- Asta s-o crezi tu, i-am zis eu.
- Dar te duc pe tine şi te aduc. (ca la 40 minute dus şi tot atîta întors, pentru un film de 100 minute:D)

Am parcat, înainte de Karstadt mai e un magazin cu jocuri etc. Hai să vedem aici, eu de colo.
P. nuuu, sigur n-au.
Dar tu ţi-ai imaginat vreodată că ar fi la mine la magazin?
Nu.

Intrăm deci, eu mă duc la casă, el vîlvoi înspre raft. O întreb pe-o domniţă doamnă aveţi wii?
Nu. A, ba da, unul.
P. se uită întrebător spre mine, îi fac semn, apare angel radios, cumpără fără tocmeală (eu să leşin, dar preţul a fost ok, de fapt e 249 euri, pentru cine doreşte să ştie) şi îmi zice vioooo nu vreau la fiiiilm!
Eu vin cu soluţia te dai bolnav mîine şi termini bateriile la wii.
Ah, n-am cum!

Îl văd cît de tare ezită, mă duc să plătesc parcarea (acum mi-a picat fisa că nu trebuia, dar prea tîrziu, tocmai scriu acest post minunat), el merge să întrebe la acelaşi magazin dacă au pe dvd repetă m-u-n-g-i-u 4 luni 3 săptămîni 2 zile, aşa! Sau cînd apare pe dvd, dacă apare repede, nu mai mergem la niciun film.

Peste un timp îi dau telefon din faţa magazinului.
Miau, zice el, de lîngă maşină.
?! (Eu am mers pe drumul mai lung, el pe unul mai scurt, na.)
Apare pe dvd în februarie sau martie!
Ok… dar aş putea să mă uit la priti umăn azi!
Hai napoi iară!

Sîntem pe alee, eu vînd ponturi unor potenţiali tîlhari invizibili “în maşina aia este o wii wii wii!”.
Am găsit vreo cinci completări la Carcassonne, priti umăn era 10 euri care eu n-am vrut, am luat mai best frends ueding şi unul nou cu hugh grant şi drew barrymore.
P. îngrijorat: da la wii îmi trebuie televizorul!
Ghinion!
Vorbesc serios!
Avem trei computere cu dvd-rom.
A!
Aaaaaaaaaaaaaa, cinci completări la Carcassonne, ce chef nebun am să joooooc! (eu sînt sadică:D)
Da, da…

În fine, sîntem acasă, eu probabil o să vizionez ceva extrem de intelectual, după ce, pronosticul meu, mergem la maică-sa să împrumutăm un televizor care are o ieşire pe care al nostru n-o are, dar este indispensabilă.
P. deocamdată mai meştereşte, dar eu cred că n-o să-i meargă (nici video-ul nu merge la teveul ăsta).

Ce frumos a fost la film!

LE Între timp mi-a leşinat mozilla, dar n-am pierdut postul, mi-a căzut netul, am restartat, P. începe să se joace, a mers PRIN video.
LLE A şi băgat o dată mingea-n gaura de la golf şi acu strigă aiaiaiaiaiai!
Copii, deh!

[Vio]

Am vorbit aseara despre inchisori si despre ideea infiintarii unor inchisori private. Pana la urma am ajuns la concluzia ca ar fi o chestie destul de tare sa existe asa ceva. Dar sa o luam pe rand cu inceputul.

Mai intai am vorbit despre ce ar trebui sa li se asigure detinutilor intr-o inchisoare: hrana, adapost, conditii bune pentru a se putea odihni, asistenta medicala, conditii pentru a se putea ocupa de igiena personala, acces la invatatura, informatii, posibilitati de comunicare, serviciu religios, posibilitati de socializare, conditii pentru sport si lectura s.a.

Sigur, exista si o serie de restrictii: nu mai ai dreptul sa te deplasezi liber unde vrei, nu poti trai impreuna cu familia, nu poti (de obicei) sa iti mai exerciti profesia pe care o avea inainte de a fi inchis, nu poti consuma alcool la discretie, nu poti face sex etc.

Conditiile de detentie sunt probabil descrise undeva mult mai in detaliu. Ideea e ca exista o astfel de descriere, in linii mari. Stim ce-i aia o inchisoare si ce se poate face si ce nu se poate face intr-o inchisoare.

Cu alte cuvinte, cunostintele si mijloacele materiale pentru a infiinta si a conduce o inchisoare nu le are doar statul.

Apoi ne-am gandit ca ar fi aiurea sa ne amagim cu ideea egalitatii de tratament a detinutilor in inchisori. Nu exista asa ceva. In diferite inchisori detinutii au conditii diferite de detentie - unii, mai bune, iar altii, mai proaste.

Chiar si in aceeasi inchisoare detinutii sunt tratati diferit. Cei care au mai multi bani (si eventual mai multe relatii) vor avea conditii mai bune.

Si atunci asa. Asistenta medicala nu e oferita doar de stat. La fel stau lucrurile si cu educatia. De ce nu ar putea sta lucrurile la fel si cu inchisorile?

In prezent, cei care au mai multi bani pot plati si pot beneficia de asistenta medicala mai de calitate (sau cel putin asa se presupune), sau de o educatie mai buna. De ce n-ar fi la fel si in cazul detinutilor?

Cei care au bani ar putea sa isi plateasca detentia si sa mearga intr-o inchisoare privata. Vor avea conditii un pic mai bune, bineinteles, dar tot conditii de detentie (statul poate aviza inchisorile private, poate efectua controale etc.).

In felul asta s-ar putea economisi niste bani publici - banii care se cheltuiau cu intretinerea detinutilor care vor alege sa-si plateasca detentia intr-o inchisoare privata.

In plus, va fi mai usor sa lupti impotriva mecanismului ocult al privilegiilor acordate in inchisori (cei care ar fi tentati sa plateasca pentru privilegii ar avea la dispozitie o alternativa).

Iar proprietarii inchisorilor private vor plati impozite la stat (e usor de presupus ca vor realiza un profit), asa ca statul nu doar ca va face economii, dar chiar ar putea castiga.

Cam asta e ideea, pe scurt. Cum vi se pare?

Un domn coboara furios din masina si incepe sa-l injure pe conductorul tramvaiului oprit in Statia Armeneasca.

- Ce ma, e banda ta? (soferul furios)
- Nu, e banda ratb-ului! Nu ma pot da deoparte cu tramvaiul!
- Mai, f… (soferul si mai furios)

Dialogul se termina cu o serie de injuraturi. Nu stiu ce o fi fost in capul conductorului de tramvai de s-a oprit sa-i explice soferului de jeep cum ca linia de tramvai e linie de tramvai. Nu poti muta tramvaiul sa faci loc jeepului. Sau se poate?

P.S. Nu mai avem net acasa, din motive necunoscute.

RATC înseamnă în Iaşi (sau însemna, că n-am idee cum o cheamă acum) Regia Autonomă de Tranport în Comun.
RATB e Regia Autonomă a Transportului Bucureşti (cred).
Oare s-au temut vreo clipă să nu fie porecliţi RATBC?

PS Acest panseu nu a rezultat în urma consumului de băuturi alcoolice (decît doar dacă se iau în consideraţie cele din week-end!)

[Vio]

Pipăl, dacă n-aţi văzut pînă acu’ chestia asta, încă nu e prea tîrziu!
(Dacă a mai fost pe aici, cer pardon. Eu abia am găsit-o la Ioana (are nişte fotografii foarte faine).)

[Vio]

V

Dupe unele opinii, dreptatea consta pur si simplu in reciprocitate, asa cum au afirmat pythagoreii; ei defineau ceea ce este drept prin simplul fapt de a suferi la randul tau raul pe care l-ai facut altcuiva.

Aceasta teza a reciprocitatii nu concorda insa nici cu justitia distributiva, nici cu cea corectiva (desi exista tendinta de a se interpreta in acest spirit si justitia lui Rhadamanthys: “daca vei indura ceea ce ai facut altora, judecata este dreapta”), ci se afla, in multe privinte, in dezacord cu ele; de exemplu, daca un magistrat loveste pe cineva, nu trebuie sa fie lovit la randul sau, dar daca cineva loveste un magistrat, nu numai ca trebuie sa fie lovit, ci si pedepsit. In afara de asta, exista o mare deosebire intre actul voluntar si actul involuntar.

Dar in relatiile de schimb acest tip de dreptate, reciprocitatea, asigura legaturile dintre oameni, ea fiind bazata totusi pe proportie si nu pe egalitate in sens strict. Si tocmai prin aceasta reciprocitate a raporturilor cetatea isi pastreaza coeziunea. Caci oamenii cauta sa raspunda fie la rau prin rau (altfel s-ar considera intr-o stare de sclavie), fie la bine prin bine; in caz contrar, nu ar mai exista relatii de schimb, or ceea ce salveaza coeziunea dintre cetateni sunt tocmai aceste relatii. De aceea se si inalta temple ale Charitelor in locuri accesibile tuturor: ele trebuie sa inspire ideea de recunostinta, caracter specific al actului de a multumi; pentru ca se cuvine nu numai sa raspunzi la servicii celui ce ti le-a adus, ci si sa ai initiativa unui gest indatoritor.

Reciprocitatea bazata pe proportie este insa realizata prin asocierea in diagonala. Fie, de exemplu, un arhitect A, un cizmar B, o casa C, un pantof D. Trebuie ca arhitectul sa primeasca de la cizmar produsul muncii acestuia si, la randul lui, sa-i dea acestuia in schimb produsul muncii sale. Daca deci este stabilita mai intai egalitatea proportionalaa acestor produse, apoi se realizeaza schimbul reciproc, se va obtine solutia despre care am vorbit. Daca nu, nu va exista nici egalitate, nici stabilitate in raporturi, caci nimic nu poate impiedica faptul ca valoarea muncii unuia sa fie superioara valorii muncii celuilalt; trebuie, deci, sa se stabileasca o egalitate intre ele. [Acelasi lucru se intampla si in celelalte arte: ele ar fi sortite pieirii daca ceea ce elementul activ produce, cantitativ si calitativ, nu ar fi recompensat de elementul pasiv dintr-un produs echivalent in cantitate si calitate.] Caci nu poate exista comunitate de interese intre doi medici, ci intre un medic si un agricultor, de pilda, si in general intre persoane diferite si inegale, intre care trebuie stabilita o egalitate.

De aceea, toate lucrurile ce pot constitui obiectul unui schimb trebuie sa fie, intr-un fel sau altul, comensurabile intre ele. In acest scop a fost instituita si moneda, care a devenit un fel de termen mediu; ea masoara orice, implicit excesul si lipsa, de pilda cate perechi de pantofi echivaleaza cu valoarea unei case sau a unei anumite cantitati de alimente. Trebuie deci ca intre un arhitect si un cizmar sa existe acelasi raport ca intre un numar determinat de pantofi si o casa sau o anumita cantitate de alimente, fara asta neputand exista nici schimb, nici comunitate de interese. Si acest raport nu va fi posibil daca intre aceste bunuri nu se va stabili o anume egalitate.

Este deci necesar sa existe, pentru toate, o unitate de masura comuna, dupa cum spuneam mai inainte. Iar acest etalon este nevoia, care asigura legatura intre toate, caci daca oamenii nu ar avea nevoie de nimic, sau nu ar avea nevoi asemanatoare, n-ar mai exista nici schimb, sau schimbul nu ar mai fi acelasi. Dar, prin conventie, moneda a devenit un fel de substitut al nevoii si de aceea poarta numele de nomisma, pentru ca isi datoreaza existenta nu naturii, ci conventiei (nomos), si depinde de noi s-o schimbam sau s-o retragem din circulatie.

Va exista deci reciprocitate cand va fi realizata egalitatea dintre obiecte, astfel incat raportul dintre produsele cizmarului si agricultorului sa reproduca raportul dintre agricultor si cizmar. Dar aceasta schema proportionala trebuie adoptata nu in momentul schimbului (altfel, unul dintre termenii extremi ar avea o dubla superioritate), ci atunci cand fiecare se afla inca in posesia produselor sale. Numai astfel oamenii sunt egali si capabili sa se asocieze, pentru ca astfel se realizeaza egalitatea pentru ei. Fie, de exemplu, un agricultor A, o cantitate de alimente C, un cizmar B si produsul muncii acestuia, echivalat, D; daca nu ar exista reciprocitate, comunitatea de interese nu ar fi posibila.

Ca nevoia mentine, ca o unitate comuna, comunitatea de interese, rezulta clar din aceea ca, in absenta nevoii reciproce (fie ca una dintre parti nu are nevoie de cealalta, fie ca ambele nu au nevoie una de alta), nu are loc nici un schimb, cum se intampla cand cineva are nevoie de ceea ce nu poseda el insusi, de exemplu de vin, si i se ofera in schimb grau. Este deci necesar sa se stabileasca o egalizare.

Pentru eventualele schimburi, insa, daca momentan nu avem nevoie de nimic, moneda ne serveste ca un fel de garant ca, in caz de nevoie, schimbul va fi posibil; caci trebuie ca acela ce dispune de moneda sa poata primi in schimb marfa corespunzatoare. Desigur, moneda insasi este supusa fluctuatiilor (in sensul ca nu are totdeauna aceeasi putere de cumparare); ea tinde totusi mai degraba spre stabilitate. De aceea, trebuie ca toate lucrurile sa fie evaluate in moneda: astfel schimbul va fi permanent posibil si, prin urmare, si comunitatea de interese.

Moneda este, asadar, un fel de etalon care, aducand lucrurile la o masura comuna, le egalizeaza; caci nu este posibil sa existe nici comunitate de interese fara relatii de schimb, nici relatii de schimb fara egalitate, nici egalitate fara unitate de masura comuna. In sens strict, desigur, lucruri atat de diferite intre ele nu pot fi comensurabile, dar, pentru nevoile curente, acest lucru se poate realiza in mod satisfacator.

Trebuie deci sa existe o unitate de masura stabilita prin conventie, de unde si numele de moneda (nomisma), ea fiind aceea ce face ca toate lucrurile sa fie comensurabile, pentru ca toate se masoara prin moneda. Fie, de exemplu, o casa A, zece mine B, un pat C. A este jumatatea lui B, daca pretul casei este de cinci mine sau echivalent cu ele; iar patul, C, reprezinta a zecea parte din B; este evident numarul paturilor ce echivaleaza cu o casa, si anume cinci. Ca astfel se facea schimbul inainte de aparitia monedei, e clar; pentru ca nu este nici o diferenta intre a oferi cinci paturi in schimbul unei case si a le oferi in schimbul atator monede cate valoreaza cele cinci paturi.

Am aratat mai sus in ce constau dreptatea si nedreptatea. Din definirea lor reiese clar ca actiunea dreapta reprezinta pozitia intermediara intre a comite nedreptatea si a o suporta, una constand in a avea mai mult, alta in a avea mai putin decat trebuie. Dreptatea este un fel de medietate, dar nu in maniera celorlalte virtuti, ci in sensul ca ea detine pozitia intermediara, pe cand nedreptatea ocupa extremele. In afara de asta, dreptatea este dispozitia morala datorita careia numim drept omul capabil sa infaptuiasca in mod deliberat ceea ce este drept si sa opereze o justa distribuire fie intre el si altcineva, fie intre alte doua persoane, astfel incat din ceea ce este de dorit sa nu-si atribuie siesi mai mult si altora mai putin (si invers din ceea ce este daunator), ci sa respecte egalitatea proportionala, si sa procedeze la fel si cand este vorba de alte doua persoane.

Nedreptatea, caracteristica omului nedrept, este contrariul dreptatii. Ea inseamna atat exces, cat si insuficienta (exces in raport cu ceea ce este util, insuficienta in raport cu ceea ce este daunator), violand astfel legile proportiei. Nedreptatea este si exces, si insuficienta, pentru ca ea genereaza si una si alta: este un exces in sensul ca cel care comite nedreptatea isi atribuie siesi prea mult din ceea ce este util si o insuficienta in sensul ca, din ceea ce este daunator, isi atribuie prea putin; cand in cauza sunt alte persoane, rezultatul este absolut acelasi, omul nedrept violand proportia fie in favoarea unei parti, fie in favoarea celeilalte, dupa imprejurari. Prin urmare, in actul de nedreptate insuficienta consta in a suporta nedreptatea, iar excesul in a o comite.

Sa incheiem aici cele spuse despre dreptate si nedreptate, despre natura fiecareia dintre ele, ca si despre ceea ce este drept si ceea ce este nedrept in general.